dislalia

Dislalia

Dislalia reprezintă o categorie specifică de tulburări de pronunție. Aceasta este o tulburare de sine stătoare nefiind rezultatul altor tulburări. Este cea mai des întâlnită tulburare de vorbire la copii.

Dislalia poate afecta toate sunetele limbii. Atunci când este afectat un singur sunet aceasta poartă numele de dislalie simplă ( monomorfă), iar când sunt afectate mai multe sunete poartă numele de dislalie polimorfă. Sunetele afectate pot fi distorsionate, omise sau înlocuite.

Cauzele dislaliei pot varia și nu sunt întotdeauna cunoscute. În unele situații dislalia poate fi cauză a unei tulburări genetice, întârzieri în dezvoltarea limbajului, auz fonematic slab dezvoltat, probleme anatomice ale cavității bucale (limbă, dinți, maxilare, văl palatin, cavitate nazală).

Când mergem la logoped?

În cazul dislaliei, este optim ca intervenția să se înceapă în jurul vârstei de 3-4 ani excepție făcând sunetul R, care apare mai târziu în dezvoltare, iar aici intervenția ar trebui să înceapă în jurul vârstei de 5-6 ani. .

Intervenția timpurie este esențială deoarece tulburările de pronunție nerezolvate înainte de școlarizare pot avea consecințe semnificative asupra scris-cititului. Studiile și practica arată că în cele mai multe situații tulburările de pronunție sunt însoțite de un auz fonematic slab dezvoltat.

Cum decurg ședințele de logopedie?

Ce este logopedia?

Logopedia este o disciplină ce îmbină aspecte medicale, educaționale și psihologice specializată în evaluarea și remedierea tulburărilor din sfera limbajului și comunicării, atât oral (tulburări de pronunție, bâlbâială, afazie, mutism selectiv, nedezvoltarea limbajului oral, întârziere în dezvoltare a limbajului, apraxie, tulburări de voce, etc.) cât și scris (dislexie, disgrafie), și tulburări de deglutiție.

Dacă sunt aspecte care vă preocupă în privința limbajului dvs. ori al unei persoane apropiate, primul pas este să ne contactați și să ne comunicați îngrijorările pe care le aveți.
În funcție de cum decurge discuția inițială putem stabili o primă ședință de evaluare.
Prima ședință de evaluare poate dura de la 50 până la 90 de minute, în funcție de testele care se aplică. Acordăm câteva minute să ne cunoaștem, să cunoașteți cabinetul după care continuăm cu aplicarea unor teste psihologice, activități specifice, jocuri, teste informale, etc.
Actele necesare colaborării vor fi trimise pe email, această metodă ne va permite să folosim eficient timpul din cabinet.

După ședința de evaluare, veți primi informații legate de patologia beneficiarului, dacă există o „problemă” sau nu și dacă este necesar să solicitați ședințe de logopedie plus recomandări pentru acasă. În două săptămâni de la data evaluării veți primi și raportul logopedic în scris plus o serie de recomandări personalizate.
În cazul în care se dorește integrarea într-un program de terapie logopedică lucrurile decurg în felul următor:

  • stabilim de comun acord frecvența și intervalul orar
  • alegeți din metodele de plată disponibile ( consultați secțiunea Servicii- Tarife)

Ședințele durează 50 de minute, fiecare caz se tratează în funcție de planul de intervenție individualizat nevoilor beneficiarului și intereselor acestuia.

Puteți consulta lista de tarife aici.

dezvoltarea increderii in sine la copii

5 activități pentru dezvoltarea încrederii în sine la copii

Dezvoltarea încrederii în sine este esențială pentru copii, deoarece le conferă abilități și resurse necesare pentru a face față cu succes provocărilor vieții. Pentru a-i ajuta pe cei mici să-și dezvolte încrederea în sine, este important să le oferim activități distractive care să le permită să-și descopere și să-și valorifice abilitățile.

Tablou cu amintiri plăcute: Creați un tablou special al amintirilor plăcute. Oferiți copiilor hârtie și creioane colorate și cereți-le să deseneze sau să scrie momente în care s-au simțit mândri de ei înșiși sau au avut succes. Încurajați-i să-și expună tabloul într-un loc vizibil, pentru a le reaminti constant de succesele lor.

Jurnal de recunoștință: Copiii pot nota zilnic lucrurile pentru care sunt recunoscători în acel moment sau evenimente pozitive care s-au întâmplat în ziua respectivă. Această rutină îi ajută să se concentreze asupra aspectelor pozitive și să-și dezvolte un sentiment de mulțumire și încredere în sine.

Pregătirea unei prezentări: Alegeți un subiect care îi pasionează copilului și încurajați-l să pregătească o mică prezentare despre acel subiect. Ajutați-l să strângă informații, să creeze o prezentare cu imagini și să exerseze discursul. Apoi, încurajați-l să își prezinte proiectul în fața familiei sau a unui grup restrâns de prieteni.

 Construirea unui proiect DIY (Do It Yourself): Alegeți un proiect DIY în funcție de interesele copilului și oferiți-i resursele și instrumentele necesare pentru a-l realiza. Aceasta poate fi construirea unei jucării, a unei machete, a unui instrument muzical sau orice altceva care îi stârnește curiozitatea. Încurajați-l să urmeze instrucțiunile, să rezolve problemele care apar și să finalizeze proiectul. Finalizarea cu succes a unui proiect DIY îi va oferi copilului o senzație de împlinire și încredere în abilitățile sale practice.

Spectacol de talente în familie: Organizați un spectacol de talente în familie, în care fiecare membru al familiei să prezinte o abilitate sau un talent specific. Încurajați copiii să-și aleagă o activitate pe care o stăpânesc sau o pasiune pe care doresc să o împărtășească cu ceilalți. Poate fi cântat, dansat, recitat poezii,spus glume, cântat la un instrument muzical sau orice altă formă de expresie artistică. Prin prezentarea în fața familiei, copiii vor primi susținere și apreciere pentru talentul și eforturile lor, ceea ce le va consolida încrederea în sine și le va încuraja să continue să-și dezvolte pasiunile.

Activitățile realizate în familie pot contribui semnificativ la creșterea încrederii în sine a copiilor. Fie că este vorba de exprimarea creativității prin artă sau prezentări, construirea și finalizarea unui proiect personal sau de împărtășirea unor talente într-un spectacol în familie, aceste activități oferă copiilor oportunități de a-și descoperi și valorifica abilitățile, de a primi recunoaștere și apreciere din partea celor dragi și de a câștiga încredere în propriile lor capacități. Încurajați-i pe copii să se implice în aceste activități și oferiți-le susținerea și încurajarea necesare pe parcursul experienței.

Contactați-ne?.

Ion Maiorescu 11, Bloc 50
Bucuresti, Sector 2

Informații

Galerie media

Luni – Vineri:
09:00 AM – 20:00 PM

Contactați-ne?.

Ion Maiorescu 11, Bloc 50
Bucuresti, Sector 2

Galerie media

Luni – Vineri:
09:00 AM – 20:00 PM

© La Logoped. Toate drepturile rezervate.