Dezvoltarea vorbirii poate fi susținută și amplificată prin activități la domiciliu, pe stradă, în parc, la magazin, etc. Logopedia nu se termină la ușa cabinetului.

În acest articol v-am pregătit câteva sugestii de activități care pot fi făcute acasă pentru a sprijini dezvoltarea vorbirii și a limbajului.

1. Cititul împreună

Cititul împreună cu copilul dvs. este o practică foarte bună pentru dezvoltarea vorbirii. O revizuire sistematică a literaturii realizată de Mol și Bus (2011) a constatat că cititul împreună în mod regulat poate avea efecte semnificative asupra vocabularului și a abilităților de gramatică ale copiilor. Încercați să faceți din aceasta o activitate zilnică – nu numai că ajută la dezvoltarea limbajului, dar poate fi și un moment special între părinte și copil. Ajută și dezvoltarea capacității de ascultare și atenție. Pentru cei mici puteți citi dvs. urmând ca cei mici să facă afirmații pe baza imaginilor, să-și exprime păreri ori chiar să povestească, să găsească un final alternativ, să-și exprime părerea. Pentru școlari puteți exersa și cititul pe rând, cu intonație.

2. Jocuri cu rime și cântece

Jocurile cu rime și cântece sunt un mod excelent de a ajuta copiii să dezvolte conștientizarea sunetelor și a ritmului limbii. O lucrare de cercetare a lui Goswami (2011) sugerează că abilitatea de a rima și de a recunoaște rime poate avea un impact semnificativ asupra dezvoltării abilităților de citire și scriere.

3. Jocurile de rol

Jocurile de rol, precum jocul de-a doctorul sau de-a bucătarul, pot fi un mod excelent de a încuraja dezvoltarea vorbirii și limbajului. Acestea oferă copiilor oportunitatea de a utiliza limbajul în contexte noi și variate. Pe lângă asta, copiii creează scenarii, își construiesc povești și personaje ce conduc la dezvoltarea unei gândiri divergente. În timpul unui joc de rol se antrenează gândirea, imaginația, memoria, limbajul, empatia și perspectivele multiple, regulile sociale și cooperarea.

4. Jocuri de asocieri

Jocurile care implică potrivirea sau sortarea obiectelor pot fi o modalitate excelentă de a dezvolta abilitățile de limbaj. Aceste jocuri pot ajuta copiii să înțeleagă concepte precum clasificarea și categoriile, care sunt vitale pentru dezvoltarea vorbirii și limbajului. Puteți face aceste tipuri de jocuri nu doar cu jucării ci și cu obiecte din gospodărie.

5. Jocurile cu povești

Încurajați copilul să creeze și să povestească propria sa poveste. Acest lucru poate fi realizat prin desen, jocuri de masă, jocuri de rol sau pur și simplu prin conversație. Crearea de povești îmbunătățește abilitățile de narațiune, care sunt esențiale pentru dezvoltarea limbajului.

6. Jocuri de memorie

Jocuri precum „Am fost la piață„/ Eu am sub pat sau alte jocuri de memorie sunt utile pentru dezvoltarea memoriei de lucru, care este crucială pentru dezvoltarea vorbirii și limbajului. Alloway și Alloway (2010) au descoperit că memoria de lucru este un predictor cheie al succesului academic, inclusiv al abilităților de limbaj.

7. Pantomima

Pe lângă faptul că este un joc distractiv ce nu necesită nicio resursă materiale vine cu o serie de beneficii. Ajută dezvoltarea abilităților de comunicare nonverbală, creativitatea, abilitățile de comunicare prin mișcări și gesturi, exprimarea emoțiilor. Pantomima pune bazele dezvoltării comunicării alternative, dezvoltă capacitatea de observație și înțelegere a mesajelor nonverbale, concentrarea și atenția și nu în ultimul rând ajută la dezvoltarea empatiei.

8. Activitățile de art-craft

Aceste activități cuprind activități creative precum desenul, pictura, sculptura. Acestea aduc numeroase beneficii comunicării, imaginației, dezvoltă gândirea creativă, memoria și atenția. Mai mult decât atât, se dezvoltă motricitatea fină și coordonarea mână-ochi atât de necesare viitorului școlar. Nu numai asta, însă au fost desfășurate mai multe studii care au arătat că există o corelație între dezvoltarea motricității și dezvoltarea vorbirii.

9. Jocuri de societate – Boardgames

Ajută dezvoltarea abilităților de comunicare și vocabular extins, acestea implică interacțiunea verbală între jucători, necesitând comunicarea și exprimarea ideilor. Jucătorii trebuie să urmărească regulile, să-și monitorizeze propriile acțiuni și să fie atenți la mișcările adversarilor. Jocurile de societate implică interacțiunea cu alți jucători, dezvoltând abilități sociale precum comunicarea, cooperarea, negocierea și rezolvarea conflictelor.

Este important de menționat că fiecare activitate poate fi adaptată nivelului de dezvoltare al fiecărui copil. Pentru mai multe sfaturi și informații puteți contacta un logoped.

Bibliografie:

1. Mol, S. E., & Bus, A. G. (2011). To read or not to read: a meta-analysis of print exposure from infancy to early adulthood. Psychological bulletin, 137(2), 267. 2. Goswami, U. (2011). A temporal sampling framework for developmental dyslexia. Trends in cognitive sciences, 15(1), 3-10. 3. Marulis, L. M., & Neuman, S. B. (2010). The effects of vocabulary intervention on young children’s word learning: A meta-analysis. Review of Educational Research, 80(3), 300-335.

2. Goswami, U. (2011). A temporal sampling framework for developmental dyslexia. Trends in cognitive sciences, 15(1), 3-10.

3. Marulis, L. M., & Neuman, S. B. (2010). The effects of vocabulary intervention on young children’s word learning: A meta-analysis. Review of Educational Research, 80(3), 300-335.

4. Tare, M., Chion, A., Adi, A., & Miljković, D. (2010). The effects of sorting and classifying activities on young children’s vocabulary development. Early Education and Development, 21(3), 395-417.

5. Nicolopoulou, A. (2002). Developing narrative abilities. In Handbook of Childhood Cognitive Development (pp. 391-414). Blackwell Publishing.

6. Alloway, T. P., & Alloway, R. G. (2010). Investigating the predictive roles of working memory and IQ in academic attainment. Journal of Experimental Child Psychology, 106(1), 20-29.

Tulburările specifice de învățare (TSI) și dificultățile de învățare sunt două concepte distincte, care au fost definite și clasificate în conformitate cu criteriile prezentate în Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, ediția a cincea (DSM-5). Acest articol se va concentra pe simptomatologia, cauzele și diferențele dintre aceste două entități precum și exemple.

Tulburările specifice de învățare (TSI)

Dificultăți de învățare

-sunt tulburări neurologice care afectează capacitatea unei persoane de a învăța sau de a utiliza anumite abilități specifice, cum ar fi citirea, scrierea, matematica sau limbajul. -printre cele mai comune se numără dislexia (dificultăți de citire), disgrafia (dificultăți de scriere) și discalculia (dificultăți ale abilităților matematice). -simptomele pot varia în funcție de tipul specific de tulburare, dar pot include dificultăți în a recunoaște literele și sunetele, dificultăți în a citi cu înțelegere, dificultăți în a scrie corect sau în a exprima idei coerent, dificultăți în a rezolva probleme matematice sau în a recunoaște modele matematice. –acestea sunt prezente încă de timpuriu. -cauzele exacte ale tulburărilor specifice de învățare nu sunt pe deplin înțelese, dar se crede că există o combinație de factori genetici și de mediu implicați. Unele cercetări sugerează că există o predispoziție genetică. Posibile cauze pot fi și prematuritatea, greutatea mică la naștere, leziuni și disfuncții cerebrale minime, nașteri prelungite, probleme hormonale, metabolice -un mediu familial sau școlar nepotrivit, pot juca, de asemenea, un rol în agravarea tulburărilor specifice de învățare. -implică dificultăți semnificative și persistente într-un domeniu specific de învățare, care afectează realizarea academică și funcționarea zilnică a individului. -necesită un diagnostic formal, realizat de un profesionist specializat, cum ar fi un psiholog sau un psihiatru, care utilizează criteriile DSM-5. –sunt rezistente la metodele clasice de predare, dar pot fi ameliorate prin intervenții individualizate.

-sunt caracterizate de dificultăți în a învăța și a aplica cunoștințele și abilitățile în mod eficient, fără a fi legate de o tulburare specifică. -pot include probleme în înțelegerea și aplicarea informațiilor, dificultăți în organizarea și gestionarea timpului, dificultăți în rezolvarea problemelor și dificultăți în concentrare și atenție –pot apărea în diferite etape ale învățării, se instalează treptat, prin acumulări ale lacunelor în învățare. -sunt caracterizate de dificultăți generale și nespecifice în învățare, care pot afecta mai multe domenii de învățare. -cauzele apariției dificultăților de învățare sunt factorii de mediu : predare defectuoasă, nestimulare suficientă, absenteism, boli, indispoziții, lacune anterioare, suprasolicitări școlare, absența proceselor volitive și motivaționale, stima de sine scăzută. -pot varia în severitate, de la ușoare la severe, -pot afecta într-o măsură performanța academică și adaptarea socială. -Sunt temporare și se pot ameliora cu mai mare ușurință față de tulburările specifice de învățare.

În literatura de specialitate se dezbate raportul între tulburările specifice de învățare și dificultăți de învățare, sunt greu de stabilit, slab diferențiate și des confundate. Lipsa criteriilor exacte de evaluare a distanței între potențialul intelectual și performanțele școlare, precum și din cauza criteriilor fluctuane folosite pentru determinarea întârzierilor școlare. Diferențierea va fi posibilă în cadrul unei evaluări dinamice a potențialului de învățare și a caracteristicilor intrinsece specifice elevului cu tulburări de învățare. (Szamoskozi 1977).

Exemple de simptome ale tulburărilor specifice de învățare în cazul unui elev de clasa 1:

Dislexia:

1. Dificultăți în recunoașterea și asocierea sunetelor cu literele.
2. Citirea lentă și greoaie, cu erori de pronunție, înlocuirea literelor, citire pe „ghicite” frecventă (citește doar primele litere și rostește total alte cuvinte).
3. Dificultăți în înțelegerea și reținerea informațiilor citite.Înlocuiește frecvent b cu d.
4. Dificultăți în citirea cuvintelor cu grupuri de litere.
5. Dificultăți de ordin fonologic ( identificare a poziției sunetelor în cuvinte, numărare a sunetelor/silabelor, localizare a sunetelor în cuvinte, analiză și sinteză a cuvintelor, subtituire a literelor, translocare a literelor.
6. Dificultăți de a urmări rândul. (sare rânduri ori le recitește)

Disgrafia:

1. Dificultăți în coordonarea motorie fină.
2. Scris urât, neregulat sau greu de citit.
3. Nu știe ce a scris.
4. Greșelile de citire menționate mai sus se transpun și-n scris.
5. Dificultăți în organizarea scrisului în rând, pagină.
6. Dificultăți în menținerea scrisului pe linie.

Cele două tulburări se pot asocia. De cele mai multe ori un elev cu o dislexie are și disgrafie pentru că greșelile citirii se transpun și în scris. Însă disgrafia poate fi singura tulburare de sine stătătoare.

Discalculia:

1. Dificultăți în recunoașterea și înțelegerea numerelor:

– Are dificultăți în recunoașterea și identificarea numerelor scrise.

– Confundă ordinea numerelor sau inversează cifrele în numere (de exemplu, 12 în loc de 21). – Are dificultăți în înțelegerea valorii numerelor și relațiilor matematice.

– Dificultăți în numărare (schimbarea ordinului : 59…..??? 60, 61, 62, 63, 64, 65, 66, 67, 68 69 ….?????)

-Dificultăți de comparare a numerelor, ordonare.

2. Dificultăți în efectuarea operațiilor matematice de bază:

– Are dificultăți în adunare, scădere, înmulțire și împărțire.

– Efectuează calcule matematice lent sau cu erori frecvente.

– Are dificultăți în aplicarea regulilor matematice în problemele practice.

3. Probleme în rezolvarea problemelor matematice:

– Are dificultăți în înțelegerea cerințelor și în alegerea strategiilor adecvate pentru rezolvarea problemelor. – Poate avea dificultăți în identificarea și aplicarea operațiilor matematice adecvate în situații practice.

4. Dificultăți în recunoașterea și înțelegerea conceptelor matematice:

– Are dificultăți în înțelegerea conceptelor de mărime, poziție, timp și măsură.

– Poate avea dificultăți în înțelegerea conceptelor de fracții, proporții sau valori decimale.

5. Dificultăți în memorarea faptelor matematice:

– Are dificultăți în memorarea tabelelor de înmulțire, a secvențelor numerice sau a altor fapte matematice fundamentale.

– Uită reguli și proceduri matematice în mod frecvent.

6. Probleme în coordonarea spațială și înțelegerea relațiilor spațiale:

– Are dificultăți în înțelegerea conceptelor de direcție, orientare spațială și relații spațiale.

– Poate avea dificultăți în organizarea informațiilor matematice pe pagină.

Dispraxia:

**cunoscută și sub numele de tulburare de dezvoltare a coordonării motorii, este o afecțiune care afectează abilitățile motorii fine și grosiere ale unei persoane.

1. Încetinirea dezvoltării abilităților motorii fine, cum ar fi legarea șireturilor, utilizarea corectă a unui creion sau a unei foarfece.

2. Dificultăți în coordonarea mișcărilor, cum ar fi săritul, alergatul, aruncatul sau prinderea obiectelor.

3. Dificultăți în efectuarea sarcinilor care necesită precizie, cum ar fi desenul, coloratul sau scrierea.

4. Nu poate merge în linie dreaptă.

5. Dificultăți în dezvoltarea abilităților de joc, cum ar fi săritul coarda, jonglarea sau echilibrul pe o singură picior.

6. Dificultăți în coordonarea ochi-mână și în judecarea distanțelor și a spațiului. (poate fi perceput ca neîndemânatic)

7. Dificultăți în organizarea timpului și a materialelor, cum ar fi pierderea frecventă a obiectelor personale sau dificultăți în respectarea unui program zilnic.

8. Probleme cu memoria de lucru și cu planificarea.

9. Dificultăți în învățarea activităților zilnice, cum ar fi îmbrăcatul sau încălțatul.

10. Poate prezenta dificultăți în comunicare.

Dispraxia se poate asocia cu dislexia, discalculia, ADHD, TSA, anxietate și depresie, tulburări de procesare senzorială, întârzieri globale de dezvoltare, întârzieri în dezvoltarea limbajului ori poate fi o tulburare de sine stătătoare.

În ceea ce privește simptomatologia prezentată mai sus, tulburările specifice de învățare au un pattern mai omogen iar greșelile au o frecvență relativ mare, pe când în cazul dificultăților de învățare pot fi doar câteva simptome care se vor corecta relativ ușor cu o stimulare adecvată ( ex: citește greoi, înlocuiește b cu d, are dificultăți de procesare fonologică), iar greșelile nu sunt atât de frecvente.
Recomand ca în cazul în care observați din simptomatologia prezentată în acest articol să solicitați o evaluare logopedică.

Perioada primilor 5 ani de viață este crucială pentru dezvoltarea limbajului la copii. În această perioadă, copiii dobândesc abilități esențiale de comunicare și își construiesc fundația pentru dezvoltarea viitoare a limbajului. Este important ca părinții și îngrijitorii să fie conștienți de etapele normale de dezvoltare a limbajului, precum și de semnele de alarmă care pot indica posibile tulburări de limbaj.

Etapele în dezvoltarea limbajului: Dezvoltarea limbajului la copii poate fi împărțită în mai multe etape distincte. Este important de reținut că fiecare copil este unic și poate avea un ritm propriu de dezvoltare. Cu toate acestea, următoarele etape pot oferi o perspectivă generală:

1. **De la naștere până la 12 luni**: În această perioadă, copiii plâng pentru a-și semnaliza nevoile de bază, încep să emită sunete, cum ar fi cântecul și gânguritul. În jurul vârstei de 5-6 luni apare lalația canonică pentru a comunica. Își recunosc propriul nume atunci când sunt strigați. Sunt atenți la sunetele din jur și le recunosc, răspund corect la comenzi (ridică mâinile, fă „pa”). Ei reacționează la vocea părinților și își dezvoltă abilitățile de comunicare non-verbală, cum ar fi contactul vizual și gesturile. Gânguresc imitând vorbirea din jur. Se implică în activități ludice de tipul „cucu-bau”.

2. **De la 12 la 24 de luni**: Copiii încep să recunoască și numele celor din jur, înțeleg sarcini simple, pot oferi jucării la cerere, urmăresc vorbirea, răspunde la muzică prin mișcări ritmice. Încep să folosească cuvinte simple și să formeze propoziții scurte, imită onomatopee, vocalizează atunci când se joacă. Înțelegerea limbajului este mai avansată, iar vocabularul se extinde rapid. Ei încep să pună întrebări simple și să își exprime dorințele și nevoile. În jurul vârstei de 18 luni folosesc 5-10 cuvinte (ființe, jucării, nume) imită spontan cuvinte. Articulează consoane explozive anterioare: (p,b,m,t,d) n și h. Își exprima dorințe, nevoi, păreri („mai”, „nu”, „nu pace”). Indica câteva elemente din schema corporală, urmăresc scurte secvențe din desene animate, audiază povești, cântece și jocuri. Învață cuvinte zilnic, încep să înțeleagă structuri sintactice. Înțeleg aproximativ 250-300 de cuvinte.

3. **De la 2 la 3 ani**: Vocabularul se dezvoltă și mai mult, iar copiii încep să formeze propoziții mai complexe. Ei pot relata evenimente sau să povestească scurte povești. Înțelegerea limbajului este din ce în ce mai bună, iar abilitățile de comunicare socială se dezvoltă. Cunosc câteva noțiuni opuse și poziții spațiale. Înțeleg comenzi duble (închide ușa și vino). Înțeleg pronume, cantitate, crește atenția. Achiziționează schema corporală, își dezvoltă structura gramaticală (verb-substantiv, plurale). Au un volum al vocabularului de aprox 45 cuvinte, identifică 3-4 culori, articulează corect f-v, l și explozivele în poziție finală. Vorbirea este inteligibilă.

4. **De la 3 la 4 ani**: Copiii își îmbunătățesc abilitățile de conversație și de comunicare socială. Vocabularul se extinde și mai mult, iar copiii pot utiliza adjective și adverbe pentru a descrie lucrurile din jurul lor. Ei încep să formuleze propoziții complexe și să își exprime ideile și sentimentele într-un mod mai precis și detaliat. Volumul vocabularului este în jur de 1000 de unități, se dezvoltă abilitățile de povestire, își cunosc numele de familie, recită poezii scurte, cântece. Se reduc difluențele din vorbire, răspunde la întrebări, folosește aspecte gramaticale (gen, plural, pronume). Exprimă posesia. Pronunță sunetele siflante (s,z), șuierătoare (ș,j) și africatele ( ce/ci, ge/gi, ț). Pronunță diftongi și structuri consonatice (mp, pt, sm).

5. **De la 4 la 5 ani**: Copiii dezvoltă abilități avansate de limbaj, inclusiv gramatică și sintaxă. Ei pot avea conversații mai complexe și pot începe să utilizeze limbajul pentru a-și exprima imaginația și creativitatea. Înțelegerea limbajului scris începe să se dezvolte, iar abilitățile de citire și scriere devin tot mai importante.Se orientează temporal, pot audia o poveste de 10-15 min., înțeleg numeralele ordinale, folosesc formele de trecut ale verbelor, propozițiile au 4-5 unități. Numesc și identifică toate culorile, pun întrebări (de ce?) Articulează și pronunță corect toate sunetele din limba vorbită. Își adaptează discursul la persoană, denumește cifre și litere.

În linii mari acestea sunt abilitățile de limbaj în funcție de vârsta 0-5 ani și nu se aplică la fel pentru toți copiii. Însă sunt un reper foarte bun în urmărirea eventualelor tulburări de limbaj și comunicare ce pot apărea în dezvoltarea obișnuită.

Semne de alarmă în dezvoltarea limbajului:

Este esențial ca părinții să fie conștienți de semnele de alarmă care pot indica posibile probleme în dezvoltarea limbajului copilului lor. Aceste semne pot varia și pot include următoarele:

1. **Întârzierea semnificativă în vorbire**: Dacă copilul nu începe să rostească cuvinte sau să formeze propoziții la vârstele normale, acesta poate fi un semn de alarmă (sfârșitul fiecărei etape, +6 luni peste).

2. **Dificultăți de înțelegere a limbajului**: Dacă copilul are dificultăți în a înțelege instrucțiunile simple sau în a răspunde la întrebări adecvat pentru vârsta sa, acest lucru poate indica o posibilă problemă în dezvoltarea limbajului.

3. **Lipsa interacțiunii verbale**: Dacă copilul nu încearcă să comunice verbal sau să interacționeze verbal cu cei din jurul său.

4. **Pronunție neclară**: Dacă copilul are dificultăți în pronunția cuvintelor sau dacă are o pronunție neclară în comparație cu alți copii de aceeași vârstă, este posibil să fie necesară evaluarea logopedică. (recomandarea mea este ca începând cu vârsta de 4 ani să solicitați evaluare logopedică în cazul tulburărilor de pronunție).

5. **Dificultăți de comunicare socială**: Dacă copilul are dificultăți în a stabili și menține interacțiuni sociale adecvate pentru vârsta sa, inclusiv contact vizual, menținerea, inițierea, răspuns în conversații și înțelegerea regulilor sociale, poate fi necesară evaluarea limbajului și comunicării. Dacă observați aceste semne la copilul dvs. nu ezitați să cereți sfatul unui specialist.

Bibliografie:

Logopedia. Terapia tulburărilor de limbaj. Structuri deschise. Editura Trei. Carolina Bodea Hațegan